MARIA LĂTĂREŢU ● Avea un repertoriu pentru oricine şi pentru orice

Dacă vreodată vreun dor sau vreo despărţire vă va răni sufletul, ascultaţi cum cîntă Maria Lătăreţu. Oblojiţi-vă rănile cu glasul de miere al Privighetorii.

Glasul ei este atît de mîngîietor, atît de dulce, vorbele cîntecelor sînt atît de potrivite, fiecare durere şi fiecare bucurie au cîntecul propriu.

A fost un fenomen. A fost o forţă interpretativă, o forţă creatoare. A fost inspirată mai întîi de frumuseţea şi de puritatea naturii, a luncilor şi văilor şi codrilor din Gorj. Apoi a fost inspirată de puritatea primei iubiri, de durerile şi frămîntările următoarelor.

Maria Lătăreţu şi-a cîntat cu toată durerea de care poate fi în stare o mamă propria tragedie: pierderea celor cinci copii. "Lie, ciocîrlie" este doina pe care a compus-o ca să nu fie uitaţi copilaşii săi.

Maria Lătăreţu a trecut prin multe, dar nimic nu a putut să-i doboare dragostea pentru cîntec, respectul pentru portul popular, puterea de a crea un cîntec, o poveste dintr-o frîntură de rază de lună.

A avut peste 1.000 de cîntece. Din fetiţa care cînta pentru a cîştiga cîţiva bănuţi, ajunsese să fie iubită şi chemată în ţări din toată lumea.

Crăiasa Maria a murit pe scenă, într-o zi de toamnă. Cel mai frumos premiu pe care îl poate primi un artist. Din păcate, Privighetoarea l-a primit prea devreme. Nici astăzi cei care au iubit-o nu au uitat tragica zi a dispariţiei sale.

VIAŢA UNEI MINUNI. "Maria rămîne în istorie întîia privighetoare modernă a României. Este rezultatul geneticii de aur a miliarde de privighetori anonime din spaţiul traco-dacic, iar numele ei nu poate fi decît Maria. Cu timpul, ea va deveni precum legenda ciocîrliei, o legendă a Mariei", spunea profesorul Petre Popescu Gorgan.

Nimic mai potrivit, ca acest motto, pentru a ne aminti şi vorbi despre omul şi artistul de excepţie Maria Lătăreţu.

Cîntecele sale, puterea interpretativă şi creatoare au înnobilat folclorul şi l-au urcat pe culmile muzicii populare.

Depănînd firul amintirilor şi rememorînd momentele vieţii Mariei Lătăreţu, copilăria grea, marile tragedii prin care a trecut, ai fi zis că va fi o învinsă. Dar femeia puternică din dînsa, tenacitatea morală au făcut să răzbească în viaţă, zîmbetul de pe faţă să nu-i dispară, un zîmbet ajuns proverbial, iar puterea de a cînta, de a culege şi de a crea să fie enormă pînă la sfîrşitul vieţii. Aţi zice că s-a născut cîntînd, a creat de timpuriu, prima creaţie fiind la 17-18 ani, impresionată de frumuseţea Gorjului.
Cîntecul acesta este "Lung e drumul Gorjului", el se găseşte şi astăzi în arhiva Institutului de etnografie şi folclor "Constantin Brăiloiu", are o vechime de 80 de ani şi este o nestemată a folclorului nostru. Atît în tinereţe, cît şi în ultimii ani de viaţă, interpreta cîntecele cu multă uşurinţă. Ondulaţiile şi inflexiunile calde din voce n-au părăsit-o niciodată, iar puterea creatoare creştea o dată cu vîrsta.

CADENŢE "Avea un cîntec pentru oricine şi pentru orice, a elogiat primăvara ca nimeni alta, a fost cea mai mare cîntăreaţă a florilor, a firului de iarbă crudă, a dragostei curate, a muncii, a înţelepciunii omului de ţară. Alaiul ei de flori, ciripitul păsărelelor, pe care aproape în fiecare cîntec le dezmierda, cu cadenţe melodioase, te fac mai bun, mai optimist. Cîntecele Mariei Lătăreţu aduc în suflet linişte, dragoste şi împăcare, oameni şi zări stau să-i asculte cîntecul"

PUBLICUL "Farmecul cu care interpreta doina românească, cîntecul lung, arhaic a cucerit sufletul oamenilor, la fel interpreta, doinele de jale, de durere, de haiducie. Cînd cînta sub superba cupolă a Ateneului Român, acompaniată de Orchestra «Barbu Lăutaru», doina «Mamă, mamă, dorul meu te cheamă» sau «Leagănă-te vîrf de brad», «Oltule, Olteţule» şi «Lie Ciocîrlie», oamenii plîngeau şi-i răsplăteau talentul cu ovaţii şi imense buchete de flori sau pur şi simplu aruncau cu flori pe scenă"

CREAŢIILE "Melodia, versul şi rima veneau ca un izvor, cosînd o ie gorjenească, făcîndu-şi treburile casei, mergînd în lungile turnee ori se trezea din somn cu cîntecul pe buze. Fiecare cîntec creat îl trecea prin filtrul sufletului şi al minţii, de nenumărate ori, pînă îl aducea la forma dorită, la forma definitivă. Optimismul, sensibilitatea şi delicateţea Mariei Lătăreţu nasc întotdeauna din creaţiile fermecătoare, ele sînt zbuciumul minţii şi liniştea sufletului"

*

Maria Lătăreţu a avut un repertoriu de peste 1.000 de cîntece interpretate, incluzînd şi pe cele create sau culese. La fel de mare a fost şi puterea creatoare a Mariei Lătăreţu, crea cu multă uşurinţă un cîntec nou, oricînd şi oriunde. "Haide, hai, cu dor şi lună", "De ce nu te-nsori, Gheorghiţă?", "Ce frumoasă-i potecuţa", "Colindai vîlceaua toată", "Trei în lume nu se poate", "Aseară pe la chindie", "Lună, lună, ia fii bună", "Măicuţă, să nu mă dai", "Mă dusei în cîmp să ar", "Deasupra capului meu", "Cireşule, frunză rară", "Murgule, coamă frumoasă", "Bistriţă, apă zglobie". Unele dintre cele mai frumoase cîntece pe care le-au ascultat românii vreodată. Un repertoriu fantastic, o putere de creaţie şi de interpretare fantastică, o dragoste şi un respect fără egal pentru cîntul şi portul popular românesc.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-special/un-cintec-ca-o-ie-cusuta-cu-dragoste-128605.html

Biografie

Maria Lataretu a vazut lumina zilei la 7 noiembrie 1911 in familia lui Ion Borcan din Balcesti, Gorj , pe valea Gilortului. Acolo, pe meleagurile aflate intre Olt si Jiu, se spune ca glasul omenesc devine un adevarat miracol, capatand modulatii surprinzatoare si triluri de pasare maiastra. Acolo au prins aripi celebrele Marii ale cantecului popular romanesc.
"Cand am deschis ochii pe lume m-am pomenit intr-o casuta mica si saraca, cu doua incaperi. Acuma nu mai exista... Dar gradina casei mele nu am sa o pot uita niciodata. Avea gard de jur-imprejur cu stobori impletiti cu nuiele, iar in gradina aveam o multime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine si o tufa de liliac. Pot sa spun ca era, poate, cea mai frumoasa gradina din Balcesti."
Aici a deprins cele dintai cantari de la mama ei, Maria,de fel din Novaci, din familia Culici - vestiti lautari de pe valea Gilortului. In 1923 la virsta de 12 ani o gasim in taraful lui Ionica Gilca din Novaci, apoi la Tg-Jiu in taraful fratelui sau, Ionita. Nu implinise bine 16 ani cand devine cantareata principala a tarafului Tica Lataretu, viorist si cantaret din Lelesti, sat nu departe de Targu-Jiu. Tanarul lautar i-a deveni sot, de acum interpreta fiind cunoscuta ca Maria Lataretu. Timp de zece ani colinda din sat in sat, pe la nunti si petreceri, ajungand pana la Izverna Mehedintiului, in hotar cu Banatul. Maria Lataretu este acum binecunoscuta in toata Oltenia. O cauta si vin sa invete de la ea tinerele cantarete gorjence care incep sa se ridice.
In 1937 Constantin Brailoiu o aduce la Bucuresti, pentru inregistrarile Arhivei de folclor a Societatii Compozitorilor Romani. Primele imprimari sunt facute pe cilindri de fonograf, apoi pe discuri "Columbia". Imprima in repetate randuri discuri si canta adesea la microfonul posturilor de radio, iar faima ei strabate tara de-a lungul si de-a latul. De-acum incepe a se profila cea mai importanta etapa a vietii sale - consacrarea ca interpreta si reprezentanta acantecului popular romanesc.
In 1949 Maria Lataretu devine cantareata primei noastre orchestre de muzica populara de stat, intemeiata în 1949 pe langa Institutul de folclor, care avea sa devina mai apoi orchestra “Barbu Lautarul”. Pe estrada marilor sali de concerte poarta mesajul folclorului romanesc in Rusia, in Cehia, Slovacia, in Ungaria, in Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, in Egipt si in Siria.
"Privighetoarea Gorjului", cantareata Oltului si a Jiului, Maria Lataretu a adunat in cantecele sale frumusetea, bucuriile si dorurile plaiurilor oltenesti. A incetat din viata pe scena pe care a slujit-o cu credinta si devotament. Inima ei a incetat sa bata cand inca nu incetasera aplauzele si ovatiile publicului. Era 28 septembrie 1972, la Caminul Cultural din Romanesti, jud. Botosani.

Sursa: http://marialataretu.tripod.com/biografie.htm